Iaşul muzical

Filarmonica Moldova Iaşi

Practica muzicală  în Iaşi – capitală a Moldovei între anii 1564 şi 1858 – datatează din Evul Mediu, muzica religioasă a bisericii ortodoxe, dezvoltată pe filiaţie bizantină şi muzica de curte, practicată de lăutari fiind  cele două  categorii principale ale tradiţiei. Factorii evoluţiei sunt legaţi de înfiinţarea unor şcoli superioare de educaţie artistică şI culturală – Academia Vasiliană (1634), cu predare în limbile slavonă, latină şi greacă  –  şi de prezenţa la Iaşi a muzicienilor din Apus, în concerte private, ulterior publice. Excepţie ale acelor vremi, Dimitrie Cantemir (1673-1723) personalitate renascentistă europeană,  a avut şi preocupări muzicale/muzicologice, prin creaţiile sale, prin tratatul de muzică otomană, propunând un nou sistem de notaţie. După o lungă izolare a Moldovei de centrele culturii vestice, impusă de dominaţia fanariotă, începînd cu 1711, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea (datorită administraţiei ţariste şi a celei austriece) se refac relaţiile diplomatice cu Vestul Europei. Documentele atestă interpretarea lucrării Te Deum de Giuseppe Sardi,  în 1788, şi a operei Norma  de Bellini, spectacol realizat cu studenţii conservatorului, în 1838. Faimoşi muzicieni europeni concertează la Iaşi, fenomen ce se accentuează odată cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ne referim la Franz Liszt, B.H. Romberg, Auer, Henryk Wieniawski, Alexandre Artôt, Nedbal and Weingartner.

Următoarele evenimente vor  aduce  europenizarea treptată a culturii şi muzicii ieşene: înfiinţarea Conservatorului filarmonic şi dramatic, 1836; inaugurarea Teatrului Naţional din Copou,1846; rezidenţa la Iaşi a unor companii de operă italiană, după 1851, frecvent cu solişti ai teatrului La Scala; înfiinţarea  Şcolii de Muzică şi Declamaţiune, în 1860; înfiinţarea Societăţii filarmonice, în 1868; fondarea companiei de operă  Societatea Lirică,  în 1878. Iniţiativele care au urmat au condus la  configurarea, în 1918, a Societăţii simfonice “George Enescu”, dirijorii săi fiind  Enescu, Antonin Ciolan (1883–1970) şi Mircea Bârsan (1897–1977). Compozitorii ieşeni ai secolului al XIX-lea, unii de origine germană sau italiană, au creat primele genuri muzicale culte, în sens european, configurând prima etapă de sinteză între scriitura instrumentală vestică şi sursele melodice ale folclorului orăşenesc local. În acest sens, muzicienii care au activat la Iaşi, Al. Flechtenmacher, Gh. Burada, E. Mezzetti, Eduard Caudella, Gavriil Musicescu sunt consideraţi fondatorii creaţiei muzicale romaneşti. Alături de creatori, muzicienii teoreticieni, T.T.Burada şi Titus Cerne, au fost pionierii muzicologiei şi criticii muzicale.

În perioada interbelică, viaţă muzicală ieşeană a cunoscut o efervescenţă sporită, stimultă şi de  cultura literară din jurul revistei “Viaţa Românească” condusă de scriitorul Garabet Ibrăileanu. Compozitorii ieşeni  Al. Zirra (1883-1946), Mansi Barberis (1899 – 1986), Constantin Georgescu (1895- 1960) – cu studii în strănătate –  alătură ideea valorificării melosului folcloric românesc de simfonismul postromantic de influenţă franceză sau germană. La Iaşi a fost compusă prima operă cu subiect istoric, Alexandru Lăpuşneanu  de Al. Zirra (1930), avându-l ca model pe M. Mussorgski; Raul Sculy (1882-1954), muzician deosebit de talentat, a scris operete de succes în cel mai pur stil al genului; Constantin Baciu, Gavriil Galinescu compun cu măiestrie partituri corale.

Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi

Două evenimente au schimbat decisiv viaţa muzicală a Iaşului: înfiinţarea Filarmonicii „Moldova”, în 1942 (inaugurată printr-un concert dirijat de George Enescu)  şi, după încercări succesive, a Operei de Stat, în 1956. În perioada 1962-1986, Ion Baciu, dirijorul permanent al orchestrei filarmonicii va transforma acest ansamblu în unul de rang naţional şi în curând internaţional. Instituţia va organiza  concerte cu  mari artişti ai lumii: Anatole Fistoulari, Rudolf Kerer, Václav Neumann, Carlo Zecchi, Roberto Benzi, K.H. Adler, Adolf Busch, Sviatoslav Richter, Dmitry Bashkirov, Aldo Ciccolini, D.B. Shafran and Igor Oistrakh. Şi Opera ieşeană se va dezvolta prin abordarea unui larg repertoriu universal  şi realizarea de  spectacole în premieră cu lucrări româneşti. Dintre  soliştii ieşeni ai operei, îi amintim pe cei cu amplă carieră: sopranele Mioara Cortez şi Adriana Severin, mezzosopranele Camelia Şotrin şi Evredica Filipovici, tenorii Victor Popovici şi Nicolae Prescorniţoiu, baritonii George Solovăstru şi Visarion Huţu, başii George Popa şi Ion Prisecaru. Sub bagheta dirijorilor Ion Baciu (1931–1995), Gheorghe Vintilă (1924 -2015), Corneliu Calistru (n. 1941), Gheorghe Costin (n.1955), Camil Marinescu ( n.1964), Alexandru Lascae (1942-2009), Filarmonica de Stat “Moldova” şi Opera de Stat au opţinut succese internaţionale în turneele de concert şi spectacol din Grecia, Italia, Franţa, Spania, Polonia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Bulgaria ş.a. În 1953 a fost înfiinţat corul “Gavriil Musicescu”, al Filarmonicii “Moldova”, desfăşurând o bogată activitate de concert vocal-simfonic şi a capella, datorată dirijorilor George Pascu (1912–1996), Ion Pavalache (1927-2007), Doru Morariu (n. 1951). Cvartetul Voces fiinţează la Iaşi  din anul 1973, contribuind la renumele muzicii ieşene printr-o carieră internaţională prestigioasă, fructificată şi pe plan pedagogic. Cvartetele de coarde Ad Libitum (al Filarmonicii Moldova) şi Gaudeamus (al Filarmonicii “Transilvania” din Braşov) fiind descendente şi beneficiare ale măiestriei interpretative şi didactice a membrilor Cvartetului Voces (Bujor Prelipcean, Anton Diaconu, Constantin Stanciu, Dan Prelipcean). Alte ansambluri contemporane de carieră şi succes sunt corul de cameră  Cantores (dirijor, Nicolae Gâscă), ansamblul de suflători Nova Musica Viva (coordonator, clarinetistul Mihai Ailenei), corul de cameră Vox Artis (dirijor, Bogdan Cojocariu), ansamblu vocal de muzică religioasă bizantină Byzantion (dirijor, Adrian Sîrbu). Iaşul a fost şi este spaţiul Festivalului Muzicii Româneşti,  seria I (1973 – 1988), seria II (din 2007),  singurul festival din ţară dedicat exclusiv muzicii româneşti, organizat de Universitatea de Arte “George Enescu” şi Filarmonica de Stat “Moldova”.  Promovarea artiştilor şi evenimentelor muzicale ieşene se datorează în primul rând redacţiei Studioului regional din Iaşi al Radiodifuziunii Române (din 1956) şi complementarului său, TVR – Iaşi (începând cu 1992).

Componistica ieşeană după 1960 intră într-un process de modernizare accentuată a mijloacelor de expresie, în relaţie cu tendinţele europene, prin creaţii semnate de Vasile Spătărelu (1938-2005), Anton Zeman (1937- 1996), Sabin Pautza (n. 1943), Viorel Munteanu (n.1944), Cristian Misievici (n.1953), Leonard Dumitriu (n.1962). Şcoala de interpretare muzicală din conservatorul ieşean, în prezent  Universitatea de Arte “George Enescu”, s-a afirmat datorită unor maeştri incontestabili, precum Mircea Dan Răducanu, Mihaela Constantin (pian), Gheorghe Sârbu, Leonid Popovici, Ştefan Lory, Anton Diaconu (vioară), Gaşpar Markoş, Constantin Stanciu (violă), Gheorghe Rus, Dan Prelipcean (violoncel), Silviu Varvaroi (contrabas), Dumitru Sâpcu (clarinet), Dumitru Iosub (fagot), Florian Simion (percuţie),  Ella Urmă, Corneliu Solovăstru, Adriana Severin, Adela Burlui (canto), Steluţa Diamand-Dumea, Gabriela Marcovici, Doina Grigore, Aurelia Simion (acompaniament pianistic). Muzicologia ieşeană în a doua jumătate a secolului XX îl are în centru pe  George Pascu (1912-1996), spirit enciclopedic şi profesor de vocaţie. Discipolii săi – Mihail Cozmei (n. 1931), Liliana Gherman (n.1939), Melania Boţocan (n.1943), Paula Bălan (n.1944), vor dezvolta laturile activităţii profesorului Pascu,  atât cercetarea istorică cât şi critica muzicală. După 1990,  muzicologia ieşeană se dezvoltă datorită unor personalităţi formate la Iaşi şi specializate prin doctorate la Cluj şi Bucureşti –  Florin Bucescu (n.1936),  Gheorghe Duţică (n. 1958), Laura Vasiliu (n.1958), Carmen Chelaru (n.1955) şi discipolii lor,  şcoala de muzicologie ieşeană contemporană afirmându-se în  conferinţe internaţionale, prin editare de cărţi şi  reviste ştiinţifice, prin dezvoltarea şcolii doctorale ieşene.

Prof. univ.dr. Laura Vasiliu