In Memoriam Ada Burlui

1957-2011

Adela-Ioana Burlui

13 februarie 1957 – 12 ianuarie 2011


Notice: wpdb::prepare was called incorrectly. The query does not contain the correct number of placeholders (2) for the number of arguments passed (3). Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 4.8.3.) in /home/l1edcnts/public_html/wp-includes/functions.php on line 4147

În cadrul Universităţii de Arte ,,George Enescu”, la catedra de canto a predat şi regretata Prof. dr. Ada Burlui care, ani de-a rândul, a condus catedra de canto a Universităţii, ocupând funcţii de conducere şi coordonare cum ar fi cea de prorector, evaluator ARACIS etc. In primul rând, a fost profesor de canto al Universităţii, în cadrul Facultăţii de Interpretare, clasa de canto principal şi lied-oratoriu. De asemenea, Prof. dr. Ada Burlui a fost şi solistă a Operei Naţionale Române din Iaşi între 1989 şi 1992, unde a susţinut un bogat repertoriu de lied şi muzică vocal-simfonică.

Doamna Prof. dr. Ada Burlui s-a distins înainte de toate printr-o formaţie artistică solidă (a făcut mai întâi studii de pian şi apoi de canto). În timpul prestigioasei cariere a concertat pe marile scene ale lumii. A primit diplome de onoare din partea Ministerului Culturii şi Cultelor şi din partea Operei Naţionale Române, precum şi diplomă de Excelenţă din partea Universităţii de Vest din Timişoara. A susţinut cursuri de Master class la Conservatorul de Muzică din Larisa, Grecia, şi a fost maestru de canto al corului de copii “Angelli”, al Radio-Televiziunii Iaşi, precum si al corului “Gavril Muzicescu” din cadrul Filarmonicii de Stat Moldova. Spectacolele pe care le-a susţinut, cu vocea sa inegalabila, la Viena, Bruxelles sau Liege, pe lânga cele din ţară, au încântat audienţa de fiecare dată şi au starnit ropote de aplauze.

Fundaţia “Oamenii Cetăţii” împreună cu partenerii şi sponsorii săi aduc un omagiu doamnei Prof. univ. dr. Ada Burlui şi oraşului Iaşi prin organizarea primei ediţii a Concursului Internaţional de Lied ce poartă numele prestigioasei artiste.

Soprana Ada Burlui – profesoară de exceptie, artistă de aleasă ţinută, personalitate de nobilă demnitate a şcolii ieşene: 1957-2011.

Întorcându-ne în timp, o vedem pe Ada Bolocan – mândria clasei de canto din Conservatorul ieşean, la începutul anilor `80: compozitorii îi dedicaseră lucrări, tânăra artistă era prezentă pe scene de concert şi pe unde radiofonice cu prime audiţii. După absolvire, a experimentat viaţa de cântăreţ în colectivul operei ieşene, bucurându-se de măreţia, de strălucirea scenei. A întruchipat personaje din Flautul fermecat şi Nunta lui Figaro, din Nabucco şi Carmen, din Faust şi Boema, din cele mai spumoase operete ale repertoriului teatrului liric ieşean de atunci, însemnând perioada 1982-1992. A cunoscut din plin şi dezamăgirea, deziluzia culiselor. În consecinţă, a ales o carieră complementară, cea de profesor-artist, continuând să lanseze compoziţii contemporane, să anime colective de tineri cântăreţi prin participarea sa, să imagineze spectacole sincretice, apărând de fiecare dată într-o formă impecabilă. Cariera sa de interpret de muzică de cameră şi de concert vocal-simfonic a avut o amploare prea puţin cunoscută. Repertoriul de lied se întindea pe toată plaja stilistică universală şi românească, de la Beethoven, la Richard Strauss, Debussy, Ravel, Rahmaninov; în aria românească n-a evitat nici cântecele lui Tiberiu Brediceanu, nici capodoperele semnate de Enescu şi Jora, nici filosofica lucrare Eminesciana II de Pascal Bentoiu. Oratorii şi cantate integrale, arii selectate în programe de concert – sunt atât de multe titluri ce ar merita un studiu monografic consistent.

Ada Burlui a avut o înţelegere cu totul specială faţă de partiturile moderne şi contemporane, educaţia sa muzicală completă şi îndelungată, perfecţionarea continuă înlesnindu-i abordarea câtorva dintre cele mai complexe creaţii novatoare, de la lieduri ale compozitorilor ieşeni Vasile Spătărelu, Viorel Munteanu, Leonard Dumitriu la haiku-uri abstract-dodecafonice semnate de Roman Vlad (Le Stagionni giapponesi, p.a. 1994). Dar poate cea mai reverberantă împlinire a sa în repertoriul modern a fost monodrama Vocea umană de Francis Poulenc, realizată în 1991 pe scena operei, sub bagheta maestrului Corneliu Calistru. Spectacolul a pus în lumină o artistă totală, cu un larg evantai de mijloace actoriceşti şi vocale care a reuşit să susţină dramaturgia spectacolului printr-o oră de recitativ acompaniat (?!). O oră de declamaţie cântată, în maniera clasicizată a modernismului francez, precum în Pelléas et Mélisande de Claude Debussy. Peste ani, în teza sa de doctorat, publicată sub titlul Concepte interpretative în muzica vocală a secolului XX (Editura Junimea, 2007) descoperim resorturile filosofice şi ştiinţifice ale acestor surprinzătoare reuşite interpretative ale Adei Burlui. Permiteţi să o cităm şi să observăm rafinamentul exprimării: “Dat fiind faptul că estetica muzicală contemporană celebrează efortul intelectual care caută frumuseţea într-o idee, detaşată de seducţia muzicală a vocii, artistul liric este obligat să se îndrepte şi spre alte forme de manifestare a spiritualităţii, adăugând la aceasta experienţa proprie în elaborarea unei viziuni interpretative sintetizatoare asupra fenomenului vocal, pe baza rezultatelor ştiinţelor dar şi a altor domenii artistice.” (p. 12) Este viziunea unui artist intelectual, opus şi opozant cântăreţului spontan, intuitiv – opinie dezvoltată şi în extrasul următor: “Rezistenţa făţişă faţă de cunoaşterea teoretică şi subaprecierea unei instrucţii complete în domeniul muzicii vocale este marota celor care nu înţeleg că ştiinţele interdisciplinare (…) reprezintă procese formative şi inspiratoare în arta cântului contemporan, evitându-se în felul acesta stagnarea sclerozată.” (p.11-12) Ce aprinsă pledoarie pentru cunoaştere, ştiinţă şi larg orizont al interpretului vocal contemporan!

Profesoara Ada Burlui (incepând cu anul 1992) a încurajat aspiraţii, a format tehnici, a lansat voci, oameni şi artişti. Cu ştiinţa şcolii muzicale a Braşovului natal şi a Iaşului adoptat, cu rigoarea educaţiei ardeleneşti, atât de autentică în fiinţa ei, cu deschiderea spre cunoaştere neîntreruptă prin întâlniri profesionale decisive, prin lectură, audiţie, reflexie şi, nu în ultimul rând, prin propria sa experienţă interpretativă! Nivelul muzical al clasei Adelei Burlui a sfidat timpurile şi politicile educaţionale ale României contemporane. Prin originalitatea repertoriului, prin deschiderea către genuri/stiluri interesante pentru „noul nivel” de învăţământ – ne referim la muzică barocă sau world music, cântare bizantină sau modern-abstractă. Au fost soluţii ale reuşitei, împlinite cu gândul la tinerii cântăreţi. Absolvenţii săi îşi construiesc astăzi cariera, doctoranzii şi-au terminat şi publicat tezele. Ce mândră ar fi fost astăzi profesoara universitară Ada Burlui!